Din toate tipurile de fotografie, cel mai mult îmi place să fotografiez nou-născuți.  Ți-e mai mare dragul când îi fotografiezi, cât de puri și gingași sunt. Mă duce cu gândul la perioada când și baiețelul meu era așa micuț, plăpând ca și ei.

El a fost cel de la care a pornit totul. Nici nu știu cum aș putea să fac asta dacă nu aș fi mamă.

Revenind la nou născuți, ei sunt mai sensibili și trebuie să-i tratezi cu o atenție sporită.
Mai ales înainte de ședințele foto, e nevoie de puțină pregătire pentru a te asigura că ședința va decurge normal.

Un prim lucru ar fi să ai grijă la alimentația ta în cazul în care îl alăptezi. Să ai grijă să nu mânânci picant sau orice altceva ce i-ar putea cauza gaze și l-ar deranja la stomăcel. Aplică această regulă cu cel puțin 24 de ore înainte de ședință, un bebe cu probleme la burtică nu va fi nici fericit nici nu va poza cum trebuie.

Interacționează și ține-l treaz cu 1-2 ore înainte de ședință pentru a-i fi mai ușor să adoarmă în timpul ședinței.
Acest lucru este important deoarece se pierde mult timp încercându-i să-i adormi dacă sunt odihniți, iar unele poziții depind de cât de adânc doarme.
Este indicat ca nou născutul să fie cu burta plina, asta îi va crea o stare de somnolență.

Îl poți hrăni chiar înainte să pleci de acasă sau poți veni mai repede la studio și să-l hrănești aici. Dacă îl hrănești cu sticluța, adu niște sticle în plus, fiind mutați atât de des pot să devină mai flămânzi.

Îmbracă-l cu ceva comod și larg pentru a evita să-i apară linii sau semne pe pielea sa delicată.

În studioul nostru temperatura constantă este de 26-28 de grade ca micuțului să-i fie cald în timpul ședinței.

Tot timpul le spun părințiilor că este foarte important pentru mine ca nou născutul sa fie și să arate liniștit și să se simtă confortabil în fiecare poziție în care-l pun. Am și eu de asemenea un băiețel și știu care sunt grijile parinților, deci siguranța este pe primul loc. Nu aș pune nou născutul niciodata într-o poziție nesigura sau să folosesc recuzita în care nu s-ar simți confortabil.

Știi pe cineva căruia iar prinde bine aceste informații? Dă-i share acestei postări !